Descrierea atracției
Reședința de vară a episcopilor din Porec este cel mai adesea caracterizată ca un castel pustiu, care, în principiu, poate fi numit definiția cea mai exactă a acestei priveliști a Vrsarului.
Clădirea a fost construită între secolele XII și XIII și este o structură monumentală de palat situată foarte aproape de biserica parohială Sf. Martin. Inițial, pe același loc a fost ridicat un modest palat romanic. După ceva timp, clădirea a suferit modificări semnificative: zidurile au fost întărite și suprafața totală a crescut.
Arhitectura palatului, pe care o putem vedea astăzi, a păstrat trăsături de diferite stiluri, variind de la romanic la baroc. În partea de sud a clădirii există două turnuri (dintre care unul ar fi servit drept închisoare), din care au fost monitorizate anterior.
Palatul în sine are un număr impresionant de camere în care ar putea locui nu numai proprietarii, ci și servitorii și oaspeții. Primul etaj era ocupat de prese pentru presare uleiuri, cuptoare, rezervoare de apă, grajduri și depozite pentru produse. Apropo, toate produsele alimentare au fost cultivate în moșiile episcopale din vecinătatea orașului.
Când Poreč a fost depășit de o epidemie de ciumă sau de o acțiune militară, episcopii au încercat să se mute la Vrsar pentru o vreme. De exemplu, când s-a ridicat revolta din 1299, episcopul Bonifatius a încercat să părăsească orașul cât mai curând posibil și să găsească refugiu în palat. Pentru unii episcopi, castelul a devenit în general un loc de reședință permanent. În plus, Ruggiero Tritoni și Zhanbatista de Judice au fost îngropați aici.
După abolirea dreptului de proprietate în 1778 de către episcopii din Porec, palatul a fost transferat în proprietatea Republicii venețiene. Aproape două secole mai târziu, clădirea monumentală a devenit proprietatea familiei patriciene Vergottini.
În secolul XX, palatul a început să se prăbușească încet, dar sigur - astăzi necesită o restaurare timpurie.
