Craniu ras, ochi pătati de negru, zâmbet vag, privire trecătoare, temperament hotărât, dar vesel: este Olly, solistul trupei Furious Party, invitatul trupei milaneze joi 4 decembrie la Candelai din Palermo, cu ocazia festivalului „Punk for Christmas” organizat de Terza Riva. Pentru el, muzica este joacă și lucru împreună; se preface că incită dezbateri de deasupra scenei în timp ce nu face decât să bată joc de presupusa seriozitate a scenei și pentru aceasta își prezintă piesele repetând de fiecare dată: „și aici este o piesă spirituală.”.
Sunt două microfoane și Olly le alternează, unul este clasic, celăl alt este pe linia anilor 60 care produce un efect plastic-soft asupra vocii care pare să vină de mai departe. Publicul ascultă, cineva a îndrăznit să se mute să danseze dar, din păcate, spațiul rămas este atât de mare încât jena are mai bine decât acele mici indicii de dinamism. Dar înainte de începerea concertului, tocmai după verificarea sunetului, Olly este gata să răspundă la câteva întrebări. CD-ul „Hypocrisy Showroom” a fost lansat anul acesta. Spune-mi despre titlu?
«Ne certam pentru un nume care ar putea reprezenta recordul în două cuvinte. De luni de zile suntem blocați pe „Pleasure of Pene”, plăcerea durerii. „
De ce ați crezut că acest lucru este potrivit?
„Acest nume descrie starea în care te afli atunci când încerci să spui despre tine, dar rămâne imposibil să te exprimi pe deplin, ce poate face o personalitate introvertită.”
În sensul că versurile sunt mai mult despre povești personale și fapte emoționale?
„„Plăcerea durerii „ar putea descrie acea bucurie de melancolie, bucurie de a se găsi într-un cadou făcut din tristețe.”
În schimb, ați ales „Hipocrisy Showroom”. Este un titlu care se potrivește mai bine albumului?
„Da, reprezintă dorința noastră de a relua acel hard-core tipic anilor 80, anii punctului de cotitură pe scena muzicii mondiale. Chiar și în Italia am avut exponenți care au jucat în străinătate precum Raw Power și Indigesti. Ne rămânem la acea perioadă și vrem să fim „non-moderni”. „
Este această atitudine sursa de inspirație pentru energia ta?
«Corect. Este ceea ce ne determină să jucăm. Cui îi pasă de toate, destul de canoanele discursului modern. Modernitatea caută să se perfecționeze, sunetul caută digital, sample-uri, electronice. Nu retuşăm nimic, facem muzică din inimă, cu mână liberă. „
De ce versurile sunt doar în engleză? Nu vă pasă de publicul italian?
„Nu, sunt egoist, cântecele mele se nasc doar din mine fără restricții de niciun fel, iar muzicalitatea limbii engleze mă ajută să o prefer italiană, e mai ușor să articulez vocalele și apoi… este o limbă internațională.”
Care a fost rolul dvs. în ambalarea cd-ului?
„L-am înregistrat în întregime. Am introdus câteva aranjamente, am urmărit compoziția pieselor și apoi am amestecat-o. Paolo Siconolfi este persoana care m-a ajutat să găsesc tipul de sunet pe care mi l-am dorit.”
Încrucișarea genurilor?
„Am căutat un sunet care să nu fie hard-core, care să nu fie punk, care să nu fie nu-metal sau rock. Crossover este un cuvânt frumos folosit pentru a defini nedefinibilul, amestecul de sunete. „
Sunteți încântat să vă faceți muzica inlabil?
„Fac totul pentru a reuși.”
În peisajul muzical, în general, distingeți vreodată între muzica bună și rea?
«Depinde de gustul tău. Poate că pentru cineva scăzut, tobe și cineva care țipă în microfon poate fi o prostie, chiar dacă nu este. Obiectiv, există genuri numite low-fi înregistrate într-un mod „scrausa”, așa cum spunem în nord, într-un mod putred… dar fascinant pentru asta, ca să spunem așa, să ne gândim la Dungile Albe”.
Cunoașteți grupuri din Palermo?
«Da, unii. Au mult curaj, pentru că sunt departe de Milano, de cercul caselor de discuri. Cu toate acestea, se urcă în dubă și parcurg mii de mile pentru două întâlniri. Este nevoie cu adevărat de curaj!”
